GDPR

Avansul tehnologic în secolul 21 este unul uluitor. Există foarte multe beneficii ale acestuia, dar trebuie să păstrăm în minte și eventuale puncte slabe pe care trebuie să le ținem sub supraveghere. Multe acțiuni care erau făcute manual au devenit automatizate și se folosesc de instrumente de calcul, precum și de inteligență artificială. Automatizarea a rezultat avantaje în viața de zi cu zi, însă există câteva dezavantaje, cum ar fi exploatarea informațiilor personale.

Uniunea Europeană a pus la punct un cadru legal bine stabilit pentru soluționarea acestor probleme. Acesta poartă numele de „General Data Protection Regulation” (Protecția Datelor cu Caracter Personal), sau prescurtat GDPR.

Aprobata de Parlamentul U.E. în data de 14.04.2016, GDPR va fi pusă în aplicare pe 25.05.2018. Scopul ei este de a întări securitatea informațiilor personale ale cetățenilor și firmelor care aparțin Uniunii Europene.

Legea presupune îmbunătățirea regulilor legate de consimțământ, întrucât nu vor mai exista contracte lungi și vagi, ci scurte și ușor de înțeles. Trebuie să fie clar și livrat în așa manieră încât să fie simplu și pe înțelesul tuturor.

Protecția datelor este obilgatorie pentru toate companiile aflate în statele membre U.E., cât și pentru cele care prelucrează astfel de informații pentru acestea, indiferent de locație.

Legea impune un număr de reguli, iar incălcarea lor poate duce la amenzi de până la 4% din cifra de afaceri anuală, sau 20 de milioane de euro (se ia în considerare valoarea mai mare).

Romsys vă poate răspunde la întrebările legate de securitatea informațiilor, securitatea proceselor și a mangementului calității, respectiv în găsirea unor soluții care vă pot ușura activitatea și implementarea noului regulament GDPR.

Logo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s